Newsflash

Rezultate căutare « medicina scolara »


Rezidenţiat în Medicina dentară

Este necesară menţinerea unui număr rezonabil de locuri pentru rezidenţiatele de Medicină dentară.

S-a lansat o carte cu opiniile a 65 de doctori despre medicina post-pandemie

de L. Budin - dec. 12, 2022

Volumul a fost coordonat de academicianul Constantin Ionescu-Târgovişte, preşedintele Asociaţiei Medicale Române, şi de Grigore Iuga, directorul de relaţii publice al Asociaţiei Medicale Române.

De ce își schimbă medicii rezidenţi specialitatea?

de Dr. Diana Andronache - dec. 9, 2022

Decizia de a schimba specialitatea nu este deloc ușoară, însă cel mai important lucru este ca fiecare să ajungă pe drumul său, pe care să practice medicina cu pasiune și responsabilitate.

Medicii de familie din Franţa doresc revalorizarea actului medical

de Dr. Valentin PANTEA - dec. 9, 2022

Primele două zile din decembrie au însemnat grevă de avertisment pentru medicii de familie din Franţa, nemulţumiţi de direcţia în care merge acum medicina de familie de acolo. Evident că această grevă nu s-a născut din nimic.

Inevitabilul în profesia medicală

de Dr. Ioana Iftime - dec. 9, 2022

Oricât de mult am fi vrut să ne detașăm de riscuri vitale prin specialitatea aleasă, moartea e la fel de inevitabilă în profesia asta, pe cât este de inerentă vieţii în sine.

Medicina, pârghia care mi-a permis să mă autodepășesc

de Dr. Ramona Poalelungi - dec. 9, 2022

Decizia de a deveni medic a fost condusă, în mare măsură, de valorile insuflate de credinţă și de familia mea.

Concertul Extraordinar al Orchestrei Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” are loc sâmbătă

de Florentina Ionescu - dec. 8, 2022

Mai sunt câteva zile până la unul dintre cele mai importante evenimente al lunii decembrie și al anului 2022: Concertul Extraordinar al Orchestrei Medicilor.

UMF „Carol Davila” organizează în decembrie Gala Studentului

de Florentina Ionescu - dec. 7, 2022

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că evenimentul „Gala Studentului” va avea loc joi, 15 decembrie a.c.

Timișoara: conferința interdisciplinară „NefroCarDia”, la ediția a șaptea

de L. Budin - dec. 7, 2022

Între 8 și 10 Decembrie 2022 se desfășoară Conferința Interdisciplinară NefroCarDia, ediția a șaptea, organizată de Asociația de Medicină Interdisciplinară Timișoara.

FNPMF: România alocă doar 50 de bani pe zi pentru sănătatea românilor

de Dorina Novac - dec. 5, 2022

FNPMF atrage atenția că Guvernul și Parlamentul alocă doar 50 de bani pe zi pentru sănătatea românilor care au acces la serviciile esențiale oferite de cabinetele de medicina familiei.

Studiile clinice, pe înţelesul practicienilor

de Prof. dr. Ion BRUCKNER - dec. 2, 2022

Cartea „Medicina bazată pe dovezi. Cum înţelegem studiile” se dovedește utilă oricărui practician, indiferent de experienţa sa.

Medicină sau comerţ?

Dacă stomatologia a fost acuzată la începuturi că ar comercializa medicina, în prezent, vedem că medicina privată practică o mercantilizare ce sfidează peste jumătate din populaţia acestei ţări.

Documentul care ar schimba lucrurile în medicină

de Dr. Valentin PANTEA - dec. 2, 2022

Lipsa unui contract între CAS și pacient, în care să se stipuleze toate serviciile medicale decontate, îi pune de multe ori pe medicii de familie în situaţii neplăcute, uneori chiar dramatice.

CMR cere suplimentarea locurilor la rezidenţiat pentru medicina de familie

de L. Budin - nov. 28, 2022

CMR atrage atenția că anul acesta au fost scoase la rezidențiat doar 321 de locuri pentru medicina de familie, numărul fiind insuficient având în vedere datele care arată necesarul efectiv.

Proiect pentru studenții de la stomatologie, la UMF „Carol Davila” București

de Dorina Novac - nov. 25, 2022

Săptămâna 6-13 noiembrie a fost dedicată proiectului InterDentis, organizat de Liga Studenților la Medicina Dentară București.

De la „nu este de nasul meu”… la Institutul Pasteur

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - nov. 25, 2022

Participarea la conferinţe și congrese are utilitate în dezvoltarea unui student, viitor medic. De cele mai multe ori există o taxă de participare care pentru cei mai mulţi reprezintă un impediment. Și pentru mine era la fel în vremea studenţiei și chiar ulterior.

Competiție de înot pentru studenții mediciniști, în decembrie

de Florentina Ionescu - nov. 23, 2022

Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din București anunță că în 9 decembrie va avea loc o competiție de înot.

Progrese în Hematologie

de Dr. Radu GOLOGAN - nov. 18, 2022

Mai multe aspecte diagnostice și terapeutice noi au fost printre subiectele analizate la cea mai recentă ediţie a Conferinţei Naţionale de Hematologie Clinică și Medicină Transfuzională.

Roche adaugă o soluție digitală în portofoliul său

de Florentina Ionescu - nov. 16, 2022

Compania Roche a anunțat că adaugă în portofoliul său brandul „Navify” de soluții digitale.

Hub de inovare şi cercetare al universităţilor de medicină

de Dorina Novac - nov. 11, 2022

Un hub de inovare şi de cercetare al universităţilor de medicină şi farmacie în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii se află în pregătire, a anunţat, joi, Alexandru Rafila.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe